Am descoperit de curand ceea ce ar putea fi cel mai puternic stimulator al sistemului imunitar disponibil azi. Pentru a afla cat mai multe despre acesta,a trebuit sa gasesc un cercetator stiintific care calatoreste permanent intre Egipt si Japonia. In incercarea de a stabili intalniri cu el am fost chiar si in Australia in acest an. Dupa cum veti vedea, a fost un timp care a fost petrecut cu folos.
Doar simpla luare la cunostinta despre descoperirea acestui domn si despre cum sa o folositi, s-ar putea ca intr-o buna zi aceasta sa va salveze viata. NU este o exagerare, pur si simplu nu este nimic altceva ca aceasta descoperire. Si am o presimtire ca in cativa ani o sa auziti mai multe in presa despre acest subiect…. Bineinteles in caz ca nu va fi “strivit” de una din companiile farmaceutice uriase sau o agentie federala. Acest unic component are potentialul de a schimba felul in care medicina conventionala a abordat problemele de sanatate in ultimii 100 ani.
Dupa cum cu siguranta va amintiti din anii de scoala, Louis Pasteur (1822-1895) este recunoscut ca fiind cel care a dat lumii teoria conform careia agentii patogeni reprezinta principala cauza a bolilor. De 100 ani medicina traditionala se bazeaza pe teoriile lui Pasteur. Cercetatorii si medicii au actionat avand credinta ca bolile sunt cauzate de invazia agentilor patogeni, indiferent ca sunt bacterii, virusi, paraziti sau fungi si pentru a elimina bolile este necesar ca acesti microbi sa fie distrusi. In lupta noastra continua de a elimina microbii, medicamentele au devenit din ce in ce mai puternice. Astfel in timp ce pe de o parte aeasta a dus la vindecarea multor infectii, pe de alta parte a scos la iveala multe neajunsuri ale teoriei agentilor patogeni. Rezultatul este ca multi cercetatori reconsidera in prezent validitatea teoriei.
Medicamente – chimice vs. amplificatori ai imunitatii naturale: doua scoli ale teoriei germenilor.
De-a lungul anilor s-au dezvoltat in paralel doua scoli de gandire in ceea ce priveste sanatatea si metodele de insanatosire.
Medicina conventionala si discipolii ei au acceptat teoria agentilor patogeni in totalitate, conform careia drumul catre imbolnaviri e pavat cu microbi si pentru a ramane sanatos acesti microbi trebuie eliminati. Ei cred ca cea mai buna cale este administrarea de medicamente in general si, in special, antibiotice.
Industria farmaceutica a fost pur si simplu indragostita de aceasta idee. Din moment ce exista milioane de microbi diferiti in jurul nostru este evident ca sunt necesare milioane de medicamente diferite pentru a ii distruge. Aceasta se traduce in miliarde de dolari profit, atat din vanzarea medicamentelor cat si din sutele de procedee de testare cerute pentru a identifica fiecare tip de agent patogen existent.
A doua linie de gandire se opune atat ideii folosirii medicamentelor pentru a distruge microbii, ca si premizei de la care se pleaca, conform careia microbii sunt unicii vinovati de existenta bolilor. Traim intr-un mediu in care misuna milioane, daca nu chiar miliarde de microbi. Aceste organisme traiesc si se inmultesc in aerul, apa, solul si chiar in organismul nostru. Multumita actiunii delicate dar foarte complexe a sistemului nostru imunitar, noi sunt capabili nu doar sa supravietuim dar sa ne si inmultim in acest mediu infestat de microbi. Un sistem imunitar sanatos, activ este cel care ne tine in viata.
A doua scoala de gandire se lupta pentru promovarea importantei sistemului imunitar in starea de sanatate si insanatosirea organismelor
In conditii normale sistemul nostru imunitar este capabil sa distruga microbii daunatori lui lasand in pace varietatile benigne. Prin urmare, problemele de sanantate nu se intampla din cauza ca am fost expusi la unul sau altul dintre microbi ci din cauza ca sistemul nostru imunitar nu functioneaza atat de bine pe cat ar trebui. Aceasta explica de ce nu toti cei expusi unui virus al racelii contacteaza boala sau de ce unele persoane sunt capabile sa se recupereze dupa afectiuni incurabile precum cancerul, in timp ce altii nu pot.
Cand boala se instaleaza, adeptii celei de a doua scoli de gandire cred ca accentul trebuie pus pe intarirea sistemului imunitar prin alimentatie si alte tehnici naturale. Ei recunosc importanta intariri capacitatii interioare a organismului de a se vindeca printr-o dieta si un stil de viata corespunzator.
Companiile farmaceutice nu au fost de acord cu aceasta idee. Nu este atat de profitabila promovarea folosirii alimentelor naturale, plantelor si vitaminelor pe cat este vanzarea de medicamente. Astfel, ani de zile atat companiile farmaceutice precum si medicii au incercat sa convinga publicul ca “alternativele” la medicina traditionala sunt o pierdere de timp si bani si o sarlatanie pe fata in cel mai bun caz. Ultimele tendinte si evenimente au inceput sa arate ca ei gresesc.
Acum, dupa 100 ani de “Razboi al Germenilor”, stim ca medicamentele nu reprezinta solutia totala
In ultimii ani am fost martorii terapiei impotriva agentilor patogeni sub forma bacteriilor ucigatoare, rezistente la antibiotice. Ca rezultat al atacarii lor de antibiotice din ce in ce mai puternice, mai multe specii de bacterii au suferit mutatii si au dezvoltat rezistenta la toate formele de medicamente cunoscute in curand.
Astfel, nu este surprinzator faptul ca in fiecare an din ce in ce mai multi oameni mor din cauza cancerului. Medicamentele toxice si tratamentele cu radiatii prevestesc faptul ca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor. Similar, cercetatorii SIDA au constatat ca bombardarea organismului cu medicamente anti-virale nu este o solutie a problemei. In SIDA sunt implicate diferite tipuri de virusi (HIV, HHV-6B etc) si aplicarea de tratamente medicamentoase diferite pentru fiecare din ele ar lua zeci de ani sau chiar mai mult. Pentru a face lucrurile si mai complicate, mutatiile virale au loc destul de rapid si de des, astfel incat o medicatie oricat de promitatoare poate deveni inutila. In plus, efectele secundare ale acestor tratamente medicamentoase sunt de multe ori mai periculoase decat virusul insusi.
Indiferent ca e vorba de SIDA, cancer sau alta boala considerata incurabila, ultimele cercetari confirma ca terapiile cele mai promitatoare sunt cele care sunt cele mai naturale, mai putin toxice, care actioneaza in concordanta cu sistemul imunitar.
Cu cativa ani in urma, orice comentariu despre capacitatea unei substante de a “intari sistemul imunitar” ar fi adus hohote de ras si condamnare la adresa comunitatii medicale. In zilele noastre, acelasi concept pare sa fie la moda ata printre practicienii medicali traditionali si conventionali. Incet si sigur, medicina moderna incepe sa inteleaga importanta intaririi capacitatii organismului insusi de a lupta impotriva bolilor.
MGN-3: Posibil cel mai puternic intaritor al sistemului imunitar cunoscut de catre om
Munca unui anumit medic, Dr. Mamdooh Ghoneum, este fara indoiala menita sa zguduie multe in medicina conventionala in beneficiul folosirii componentelor naturale imunostimulatoare.
Dr. Ghoneum lucreaza in cadrul Departamentului de Imunologie al Universitatii Drew din Los Angeles.In ultimii sase ani a lucrat la un produs extrordinar numit MGN-3. Citind acest articol, esti printre primele persoane care aud despre MGN-3. De fapt, din cate stiu, este prima oara cand publicului larg I se aduce la cunostinta despre MGN-3. Pana la acest articol, unica informatie publicata a fost “ingropata” in jurnalul tehnic medical. Cand am vorbit prima data cu Dr. Ghoneum l-am intrebat de ce. Raspunsul lui o sa va suprinda, asa cum m-a surprins si pe mine.
Dr. Ghoneum a studiat in Egipt si in Japonia, si asa cum am mentionat mai sus, el continua sa isi petreaca mult timp in aceste tari. Studierea MGN-3 a inceput in Japonia, unde este destul de cunoscut. (Tocmai a terminat de scris a sasea carte in limba japoneza, toate sase abordand problema cancerului). Ca si multe alte terapii, primele studii au fost realizate in vitro iar mai tarziu s-au folosit animale. Cu toate ca rezultatele au fost extrem de pozitive, el a refuzat sa publice datele pana nu a fost sigur de rezultate similare publicate pentru oameni. Intr-o lume in care ultimele “mofturi” la moda, bazate doar pe cateva beneficii apar in fiecare zi, este imbucurator si neobisnuit sa intalnesti pe cineva care doreste sa se lipseasca de publicitate pentru a finaliza studii serioase bazate pe experiente umane. Pentru acest lucru, Dr. Ghoneum este demn de lauda.
Multumita Dr. Ghoneum, avem acum excelente date rezultate din cercetare care arata ca MGN-3 este probabil cel mai puternic intaritor al sistemului imunitar existent astazi pe piata. Cel mai uimitor este faptul ca nu are efecte secundare. Efectele pe care aceasta substanta le are asupra starii noastre de sanatate sunt socante.
MGN-3 combina un extract antiviral puternic cu cele mai de succes tratamente anti-cancer din Japonia
MGN-3 este produs prin integrarea, prin intermediul hidrolizei a unui extract din invelisul exterior al taratei de orez cu extract din ciuperca Shiitake (Lentinan moale). Extractele din tarata de orez singure au puternice calitati antivirale, iar extractul din aceasta ciuperca a fost demonstrat a avea proprietati anti-cancer.
De fapt, in Japonia extrasul din aceste ciuperci a devenit tratamentul cel mai frecvent prescris anti cancer. In anii ce vin, am certitudinea ca ciupercile vor deveni o sursa principala de medicamente peste tot in lume. Din peste un milion de varietati cunoscute, doar un mic numar au fost categorisite si analizate. Un fapt foarte interesant in folosirea ciupercilor in scop medicinal este ca se pare ca ele au efect diferit asupra diferitelor persoane. Din fericire, dupa cum voi explica in cele ce urmeaza, beneficiile pe care MGN-3 le aduce sistemului imunitar sunt foarte consistente si previzibile
Celulele NK (Natural Killers)
Sistemul imunitar uman este alcatuit din mai mult de 130 de subdiviziuni ale leucocitelor. Pentru a intelege cat de puternic este un imunostimulator ca MGN-3 si cum poate fi folosit pentru a ajuta tratatarea unei palete largi de probleme de sanatate aveti nevoie de informatii de baza privind cele mai comune tipuri de celule albe.
Celulele Natural Killer NK reprezinta aproximativ 15% din leucocitele organismului uman. Ele asigura prima linie de aparare in cazul invadarii organismului de catre orice tip de celule tip “soldati in cautare de tinte pentru distrugere”. Fiecare celula de acest tip contine mai multe granule de dimensiuni foarte mici care se comporta ca o “munitie”. O data ce celulele NK au recunoscut o celula canceroasa, ele se ataseaza de membrana exterioara a celulei canceroase si injecteaza aceste granule direct in interiorul ei. Aceste granule “exploadeaza” dinstrugand celula canceroasa in 5 minute. In continuare, celula NK neafectata se muta la alta celula canceroasa si repera procesul. Cand sistemul imunitar este puternic, celulele NK active pot lua si doua celule canceroase sau alte celule infectate in acelasi timp.
Activitatea NK si nu volumul lor determina taria sistemului imunitar.
Spre deosebire de alte tipuri de celule albe, un numar reduse de celule NK reprezinta rareori o problema. In schimb, activitatea acestor celule este cea care determina starea de sanatate sau boala a unei persoane. Atata timp cat celulele NK sunt active (precum “soldatii” raman activi, “pe loc repaus”, gata de lupta) totul este sub control. Daca celulele NK isi pierd fie capacitatea de recunoastere fie de distrugere a invadatorilor, situatia ramane sub control. In cazurile pacientilor cu SIDA si cancer, activitatea celulelor NK este probabil criteriul principal de estimare a sanselor de supravietuire. Este aproape unanim acceptat ca atunci cand celulele NK isi inceteaza activitatea, sfarsitul este aproape.
In plus, cercetatorii au confirmat ca persoanele cu activitate a celulelor NK redusa sunt semnificativ mai expusi bolilor autoimune, sindromului de oboseala continua, infectiile virale si dezvoltarii celulelor canceroase. (Nu am avut posibilitatea sa verific daca acelasi lucru se aplica si pe oameni, dar cercetarile pe animale au aratat ca femelele in general au activitatea celulelor NK mai scazuta decat masculii.)
Medicii pot testa activitatea celulelor NK cu un test numit Testul functiei celulelor NK. Pe scurt, este recoltata o mostra de sange de la pacient si introdusa intr-o sticluta care contine celule canceroase vii. Dupa 4 ore se efectueaza o numaratoare pentru a vedea ce procent din numarul celulelor canceroase a fost distrus de celulele NK. Cu cat mai mare este procentul, cu atat mai active sunt celulele.
Tehnic, testul se refera la testarea timp de 4 ore a Cromului eliberat.
Cum mareste MGN-3 activitatea celulelor NK
Capacitatea MGN-3 de intarire a sistemului imunitar pare sa isi aiba originea in urmatoarele 4 actiuni
1) Mai intai, dupa cum am mentionat anterior, MGN-3 creste numarul de granule explozive in celulele NK. CU cat are mai multe granule, cu atat mai multe celule canceroase sau infectate viral poate distruge.
2) MGN-3 creste nivelul de interferon. Interferonul este un alt component puternic produs de organism care inhiba reproducerea virusilor si a altor paraziti si creste activitatea celulelor NK.
3) MGN-3 creste Factorul de Necrozare a Tumorilor (TNF). TNF sunt un grup de proteine care ajuta la distrugerea celulelor canceroase.
4) Aditional cresterii activitatii celulelor NK cu 300% si chiar mai mult, ingerarea orala a MGN-3 poate creste activitatea altor celule imune, ca celulele T (200%) si celulele B(250%).
Anii de cercetare ai Dr. Ghoneum au dovedit cat de puternic poate fi MGN-3 pentru intarirea activitatii celulelor NK si combaterea unui mare numar de boli. Cea mai mare parte a muncii sale a fost dedicata pacientilor bolnavi de cancer.
Cancerul
Spre deosebire de cele mai multe tratamente anti-cancer MGN-3 este total ne=toxic. Dupa ani de folosire si de testare continua a toxicitatii, nu s=au gasit nici cele mai mici indicatii de toxicitate sau efecte secundare. Fara indoiala, aceasta este din cauza faptului ca functia primara a MGN-3 este de intarire a activitatii sistemului imunitar, mai degraba decat de atac al celulelor canceroase in mod direct. Aceasta ajuta de asemenea sa ne explicam de ce pare sa functioneze foarte bine pentru toate tipurile de cancer. Desi o cantitate mare de date nu au fost inca publicate, efectele MGN-3 pe pacientii cu cancer sunt foarte promitatoare.
Ultimele studii ale Dr. Ghoneum au implicat 24 pacienti cu cancer. Mai intai, medicii au testat activitatea celulelor NK la fiecare pacient, apoi au administrat dozajul de MGN-3 recomandat pentru cancer de 3 g pe zi. Activitatea celulelor NK a fost testata din nou dupa 16 ore, dupa o saptamana, o luna si doua luni. Dupa o saptamana, activitatea crescuse de opt ori. Activitatea celulelor a inceput sa creasca si la sfarsitul a doua luni, celulele NK distrugeau de 27 ori mai multe celule canceroase intr-o perioada de 4 ore decat inainte de lua MGN-3 (Int J Immunotherapy 98; XIV (2) 89-99)
Cercetarile arata ca activitatea NK are o crestere brusca dupa doua saptamani, dupa care continua sa creasca.
Dr. Ghoneum mi-a spus ca de-a lungul anilor a testat de foarte multe ori activitatea celulelor NK pe pacienti cu diverse tipuri de cancer, iar in 80-90% din cazuri celulele lor NK puteau distruge foar 20-30% din celulele canceroase in prima ora de test. Dupa doar doua saptamani de administrare a MGN-3 procentul a sarit la la 60-70% la 99% dintre pacienti.
Dr. Ghoneum a prezentat rezultatele unuia din studiile sale care au implicat cinci pacenti cu cancer la san, la 5 noiembrie 1995 la intalnirea Asociatiei Americane pentru cercetarea cancerului. Fiecare pacient a fost tratat cu aceeasi doza de 3 g/zi de MGN-3. Activitatea celulelor NK a crescut dupa doua saptamani si a continuat pe masura ce studiul a progresat. La sfarsitul celor 6 pana la 8 luni cat a durat studiul, doi dintre pacienti erau deja in remisie completa.
UN alt studiu al Dr. Ghoneum a implicat 27 pacienti cu cancer in varsta de la 42 la 57 ani. Tipurile de cancer studiat includeau: san, cervical, prostata, leucemia si multiple myeloma. Toti pacientii studiati aveau activitata celulelor NK scazuta la inceputul studiului. Dupa doar doua saptamani, activitatea celulelor NK a crescut dupa cum urmeaza: carcinom la san 154-332%, carcinom cervical 100-275%, cancer prostatic 174-385%, leucemie 100-240% si multiple myeloma 100-537%. Nu uitati ca aceste valori s-au inregistrat dupa doar doua saptamani de MGN-3, iar activitatea NK a continuat sa creasca in timpul perioadei de studiu de 6 luni. (Studiu prezentat la a 87-a intalnire anuala a Asociatiei Americane pentru Cercetarea Cancerului, 20 aprilie 1996)
MGN-3 ajuta in cazurile de cancer neafectat de inhibitori angiogenetici
MGN-3 umple un gol lasat de multe alte terapii naturale care au fost foarte mult aplicate in trecut, in particular categoria de terapii cunoscute ca inhibitorii angiogenezei.
Inhibitorii angiogenezei actioneaza prin intreruperea alimentarii cu sange a tumorilor. Fie ca sunt produse naturale precum cartilajul de rechin sau farmaceutice ca endostatin sau angiostatin, acesti inhibitori angiogenetici nu sunt foarte eficienti in tratarea bolilor sangeli ca leucemia, cancerul limfatic sau cancerul la plamani. In fiecare caz, explicatia acestei ineficacitati este destul de simpla.
Deoarece leucemia este cancerul celulelor sangelui insesi, intreruperea ajungerii sangelui la aceste celule este practic imposibila. In cazul cancerului limfatic, este vorba de fluidele limfatice nu de vasele de sange care aprovizioneaza celulele limfatice cu nutrientii necesari, asa ca, din nou, taierea aprovizionarii cu sange este inutila. Si avand in vedere ca plamanii au o retea atat de complexa si bogata de vase de sange, practic nu exista nici o modalitate eficienta de a restrictiona circulatia sangelui in acea zona.
Nici unul din acesti factori nu reprezinta o problema pentru MGN-3. Prin cresterea activitatii celulelor NK, care in mod natural se gasesc si circula in sange si in sistemul limfatic, MGN-3 poate fi folosit eficient pentru toate tipurile de cancer. Celulele NK nu trebuie sa patrunda adanc in tumorile masive pentru a ajunge la celulele active, ele pur si simplu identifica si elimina celulele canceroase pe care le intalnesc in sange sau limfa.
MGN-3 actioneaza chiar si asupra Multiple Myeloma, unul din cele mai ucigatoare tipuri de cancer
Intr-un alt studiu care a implicat 11 pacienti, procentul pacientilor care au experimentat completa remisie cu MGN-3 este dupa cum urmeaza:
1) Cancer la prostata, doi din trei pacienti sau 66%. Nota: Toti pacientii cu cancer la prostata au experimentat o scadere in nivelul PSA. Unul din ei a atins un nivel normal dupa o luna de administrare MGN-3, altul dupa 2 luni iar la cel de al treilea pacient a scazut de la 87.2 pana la 7 dupa 4 luni.
2) Cancer ovarian, doi din trei pacienti sau 66%.
3) Cancer la san, unul din trei pacienti sau 33% (Ceilalti doi au avut remisie partiala)
4) Multiple myeloma, unul din doi pacienti sau 50% (int J Immunotherapy 95; XI (I) 23-28).
Toate aceste rezultate sunt cel putin impresionante, iar cazul pacietnului cu multiple myeloma mentionat mai sus este absolut remarcabil. Multiple myeloma este un cancer foarte rar si fatal. Reprezinta doar 1% din toate cazurile de cancer si in cercurile oncologilor este considerat practic incurabil. Fara tratament, aproape orice pacient traieste mai putin de un an. Cu chemoterapie, se cunosc cazuri de supravietuire pentru doi ani.
Pacientul cu multiple myeloma care a experimentat remisia completa a fost un pacient de sex masculin in varsta de 58 ani diagnosticat in octombrie 1990. Mai intai a facut cateva luni chemoterapie urmand indicatiile medicului sau. Desi totul parea sa fie stabilizat, analizele de laborator au aratat parametri specifici pentru multiple myeloma la opt luni dupa chemoterapie. A inceput apoi sa ia MGN-3 si in mai putin de 6 luni analizele de laborator au aratat ca nu mai este nici o indiciu de cancer. In prezent, dupa aproape 8 ani de la diagnosticul initial, el continua sa ia MGN-3 si nu mai prezinta nici un semn de cancer. Dr. Ghoneum mi-a spus ca acesta este primul pacient cunoscut ca ar fi supravietuit multiple myeloma.
MGN-3 micsoreaza toxicitatea si imbunatateste eficacitatea terapiilor conventionale anti-cancer
Pe langa capacitatea sa de a lupta impotriva cancerului, MGN-3 micsoreaza efectele toxice ale tratamentelor anti cancer. Atat chemoterapia cat si radiatiile distrug leucocitele in procesul de distrugere a celulelor canceorase. Administrarea de MGN-3 in paralel cu aceste tratamente poate preveni acest efect. Mai multi pacienti care au luat MGN-3 in timpul tratamentului chemoterapic au raportat de asemenea scaderea dificultatii de a inghiti si mai putine arsuri pe limba.
In plus, MGN-3 a fost folosit eficient cu interleukin-2, singurul medicament care se apropie de el prin efectul sau de intarire a imunitatii. (CU toate ca exista si alte produse naturale cu efect de intarire a imunitatii, nici unul nu s-a dovedit, prin studii asupra oamenilor, a fi mai puternic decat MGN-3).
Interleukin este o proteina care este produsa in mod normal de organismul uman. Asemanatoare cu MGN-3, activeaza unele din leucocitele organismului uman. Pentru a potenta efectele acestei proteine, oamenii de stiinta au izolat-o si sintetizat-o intr-o substanta chimica numita interleukin-2 (IL-2). Acest extract este injectat pacientilor pentru a le stimula sistemul imunitar.
Cu toate ca IL-2 castiga din ce in ce mai multi adepti ca tratament anti cancer, poate provoca efecte secundare extrem de severe si periculoase pentru viata pacientilor. La dozele terapeutice folosite pentru cancer, interleukin-2 provoaca scurgeri in capilarele fine. Aceste scurgeri se mainfesta in scaderea presiunii sangvine, cresteri in greutate, retentii de fluide, dificultate la respiratie si probleme ale inimii. Folosirea continua poate provoca blocaj renal, greutati in respiratie si chiar moartea. In acest fel, avem de a face cu inca un tratament anti cancer care de cele mai multe ori omoara pacientul inainte de a omori celulele canceroase. Costurile reprezinta de asemenea un factor. Un singur tratament interleukin-2 poate costa pana la 100.000$.
Cercetarile Dr Ghoneum au aratat ca folosirea in paralel a MGN-3 cu interleukin-2, doza de interleukin –2 poate fi redusa la niveluri extrem de reduse – niveluri suficient de scazute pentru a evita efectele secundare. Folosite impreuna, aceste doua produse au un efect sinergic care depaseste foarte mult efectul fiecaruia folosit separat. Odata ce aceste informatii vor deveni publice, in afara articolului de fata, speram ca mai multi medici oncologi vor face cercetari privind acest subiect.
Celulele pre-canceroase (Displasia cervicala)
Un alt studiu al Dr. Ghoneum a implicat sapte paciente ale caror mameloane prezentau celule canceroase. Acest fapt nu este o raritate si intrucat aceste celule nu sunt canceroase, deseori sunt numite celule pre canceroase datorita tendintei lor de a se dezvolta in celule canceroase.
Gravitatea displasiei cervicale, cum este denumita medical, este clasificata in patru stagii care depind de gradul de anormalitate al celulelor. Stagiul I este in general situatia “asteapta si priveste”, stagiul II si III sunt considerate cazuri pentru interventia chirurgicala, iar stagiul IV este considerat cancer.
In studiul mentionat anterior, Dr. Ghoneum a descoperit ca folosirea MGN-3 in stagiul II si III a rezolvat complet problema pacientilor. Dupa 6 luni de administrare a MGN-3, fara nici o alta forma de tratament, toate exemenele de verificare si toate testele au iesit normal. Unele paciente au continuat cu doza de mentinere de 1 g MGN-3 pe zi. Altele au intrerupt administrarea. Astazi, la doi sau trei ani dupa studiu, nici una dintre aceste paciente nu au mai experimentat recurenta, incluzand aici si pacientele care au intrerupt tratamentul dupa doar 6 luni. (Cu mai mult de 10 ani in urma in Vol. 1 No. 21 am scris despre cum doze mari de acid folic (10 mg pe zi) pot fi de asemenea folosite pentru displazia cervicala. )
HIV
De-a lungul Dr. Ghoneum a lucrat cu mai multi pacienti infectati cu HIV. In timpul evolutiei normale a acestei afectiuni, activitatea celulelor NK a inceput sa scada impreuna cu alte celule imune numite CD4 si CD8. Nivelul obisnuit de CD4 a scazut cu o rata de 15% pe an. La pacientii care au luat MGN-3, Dr. Ghoneum a constatat ca nivelul de CD4 poate fi mentinut in aproape toate cazurile si deseori el chiar creste. Studiul pacientilor cu SIDA a fost restrans cu toate ca toti pacientii care au luat MGN_3 au constatat o diferenta notabila in starea lor generala de sanatate si au continuat sa ia produsul. Multi au simtit ca MGN-3 I-a ajutat in mod esential sa isi stabilizeze boala.
CU toate ca rezultatele de laborator au confirmat ca MGN-3 inhiba reproducerea HIV, in mod cert acesta nu este raspunsul final la problema. De-a lungul anilor am primit informatii despre terapii care par sa amelioreze efectele virusului dar este evidenta ca problema trebuie sa fie cercetata inca. (Biochen Biophys Res Commun 98; 243:25-29)
Hepatita
Cu toate ca inca nu a publicat aceste rezultate, Dr. Ghoneum mi-a impartasit de curand ce rezultate extraordinare a obtinut tratand cu MGN-3 hepatite virale tip B si C.
Prin administrarea timp de la o saptamana pana la o luna, toti pacientii au experimentat o semnificativa ameliorare a simptomelor. Testele de laborator pentru nivelul enzimelor au aratat ca functiile ficatului au inceput sa se imbunatateasca dupa doua saptamani. Dupa patru – cinci luni totul parea normal. Dr. Ghoneum a urmarit un anumit pacient cu hepatita pentru aproape doi ani si pacientul nu a experimentat nici o revenire si nici nu au aparut alte probleme. Pacientul a continuat sa isi ia doza de mentinere de MGN-3 de 1 g/zi.
Terapii aditionale si adminstrarea preventiva de MGN-3
Dr. Ghoneum a efectuat un volum uimitor de cercetari de valoare in ultimii sase sau sapte ani. Cand am vorbit ultima oara cu el, si-a exprimat nerabdarea de a investiga potentialul terapeutic al MGN-3 in numeroase alte conditii, dar in situatia timpului sau limitat si a gasirii de fonduri pentru aceasta, a trebuit sa isi concentreze eforturile in domeniul salvarii vietii pacientilor in cazuri cu cancer sau SIDA. Bazandu-ne pe ceea ce deja a descoperit, este evident ca acest produs este foarte promitator pentru a fi folosit in multe alte situatii.
Mai sus in acest articol am citat sindromul oboselii cronice ca fiind una din aceste situatii. In plus, MGN-3 s-a dovedit a fi un salvator de vieti cand este vorba de orice infectii grave sau cronice bacteriale, virale sau cu ciuperci.
Dr. Ghoneum a definit ceea ce el numeste categorii de “risc ridicat” si crede ca indivizii din aceste categorii pt deasemenea beneficia de MGN-3 in principal ca o forma de prevenire a imbolnavirilor.
In aceste categorii intra:
- Fumatorii “de categorie grea” (cei care fumeaza doua sau mai multe pachete pe zi)
- Bautorii
- Persoane care in mod constant lucreaza cu vopsele (pictorii, zugravii etc)
- Persoane nascute cu deficiente imunitare
- Familii avand cazuri de cancer in istoric
- Muncitori in domeniul chimic sau rafinarii
Dozaje
Dozele pe care Dr. Ghoneum le-a folosit in studiile sale se bazeaza stintific pe repetarea testelor de activitate a celulelor NK. Prin urmare ele sunt foarte consecvente si usor de urmat. Dozajele se incadreaza in urmatoarele categorii: 1. Pentru cancer, HIV sau alte boli care ameninta viata, 3 g/zi timp de doua saptamani, apoi 1 g/zi pana la rezolvarea problemei. Unele dintre persoanele tratate de Dr. Ghoneum continua sa ia doza de mentinere, chiar si dupa rezolvarea problemei, in timp ce altii au oprit din administrarea si o reiau doar daca problema revine.
2. Ca o modalitate de prevenire, 1 g/zi
Doar pentru a sublinia, MGN-3 este complet ne-toxic si nu este nici un pericol in administrarea lui pe termen lung. Multe persoane il iau toata viata.
In toate studiile sale, Dr. Ghoneum a descoperit ca administrarea a 3 g/zi a avut drept rezultat o spectaculoasa crestere a activitatii celulelor NK in timp de una pana la doua saptamani. La doza cea mai scazuta de doar 1 g pe zi, aceeasi activitate nu s-a atins mai pana in 4 saptamani. Aceasta explica doza initiala marita de 3 g/zi. Chiar si dupa ce dozajul este scazut din nou la 1 g/zi activitatea celulelor NK continua sa creasca.
Este de preferat ca MGN-3 sa se ia divizat la mesele principale. De exemplu, cand se iau 3 g/zi, poate fi luat de 3 ori pe zi, la fiecare masa. Cand doza scade la 1 g/zi, patru capsule, se pot lua doua capsule la micul dejun si doua la cina.
Valabilitatea produsului
MGN-3 este un produs patentat de Daiwa Pharmaceutical, Tokio, Japonia. In prezent producerea este limitata, astfel ca produsul se gaseste limitat.
Pretul produsului este ridicat comparativ cu alte suplimente, dar cu certitudine nu se compara cu medicamentele sau tratamentele obisnuite.
Rolul MGN-3 in tratamentul cancerului
Bazandu-ma pe experienta si cercetarile sale, l-am intrebat pe Dr. Ghoneum despre tratamentele anti-cancer si ce ar face daca el insusi ar fi diagnosticat cu cancer.
Depinzand de tipul si locatia cancerului, Dr. Ghoneum crede ca interventia chirurgicala sau cateva cicluri de chemoterapie cu radiatii pot fi justifiate. El compara tratarea cancerului cu incercarea de a curata un oras de teroristi. Bombardand orasul, cel mai probabil o sa atingi majoritatea teroristilor, acceptand riscul ca si unii non-teroristi vor fi ucisi. Chemoterapia, radiatiile sau indepartarea chirurgicala a tumorii sunt echivalentul medical al bombardamentului, si leucocitele dinzona bombardata sunt victimele non-teroriste.
Chiar si dupa un bombardament vor fi intotdeauna unii teroristi care pot supravietui. Aceeasi situatie se intalneste in cazul celulelor canceroase care au fost rezistente sau au supravietuit terapiei. Dar mai bine decat sa bombardezi orasul din nou, fapt care ar produce o distrugere totala, este mult mai indicat sa fie trimise fortele speciale care vor elimina teroristii ramasi unul cate unul. Aici este momentul cand MGN-3 intervine. Dr. Ghoneum spune ca dupa operatie sau un numar minim de tratamente chemo sau cu radiatii, MGN-3 trebuie sa fie folosit pentru activarea sistemului imunitar si lasat sa isi faca treaba. De asemenea, Dr. Ghoneum spune ca el ar fi inceput sa foloseasca MGN-3 la primul semn al oricarui tip de cancer, nu doar dupa efectuarea altor tratamente conventionale.
Dr. Ghoneum are opinii ferme privind folosirea oricarui medicament sau produs nutritional in timpul perioadei de tratament. Pentru toti pacientii cu care a lucrat, el a recomandat ca numai medicamentele absolut necesare din cele prescrise sa fie administrate in continuare (cum ar fi cele pentru diabet, hipertensiune, tiroida). In plus, pentru ca cercetarile sale nu s-au axat pe efectul combinat si suplimentelor nutritionale si MGN-3, el recomanda ca pacientii sa se concetreze in a lua vitamine doar din alimente si sucuri naturale (legume proaspete organice, si alte sucuri din legume si fructe).
Prin cercetarile sale asupra sistemului imunitar, Dr. Ghoneum a descoperit ca de asemenea obiceiul de a dormi insuficient si stresul acumulat au un puternic efect negativ asupra celulelor NK. El este ferm convins ca aceste doua probleme trebuie rezolvate atunci cand o persoana isi doreste intarirea sistemului imunitar.
Aceasta este una din cele mai importante descoperiri pe care v-o impartasesc in cei 13 ani impreuna
In multe din aceste privinte, sunt de acord cu Dr. Ghoneum. Daca as fi diagnosticat ca avand cancer, as incepe de asemenea un regim cu sucuri proaspete si as face mari eforturi pentru a elimina stresul din viata mea. As incepe de asemenea sa iau MGN-3 imediat.
In orice caz nu pot sa spun ca incurajez folosirea chemoterapiei sau a radiatiilor. Am intalnit oameni carora le-au folosit aceste terapii, dar am vazut multi altii care au irosit timp si bani cu ele. Nu spun ca as renunta la suplimentele nutritionale. Mai degraba as creste cantitatea anumitor nutrienti si, depinzand de tipul de cancer as incepe sa iau suplimente specifice cancerului cum ar fi cartilajul de rechin. In ultimii 13 ani, acest newsletter publica cercetari despre potentialul de lupta anti-cancer a zeci de substante diferite si nu ma pot imagina intorcand spatele unor evidente atat de concludente.
In toti acesti ani in care am scris la Alternative, acest subiect a persistat in mintea mea ca unul dintre cele mai semnificative. Descoperirea MGN-3 vine intr-un moment in care aveam mare nevoie de el. Sanatatea noastra este asaltata din toate unghiurile si noi stim ca cea mai buna aparare este intarirea mecanismelor interioare care sprijina sistemul imunitar. MGN-3 ne ofera o modalitate sigura si eficienta de a face acest lucru. Este cel mai puternic stimulant al imunitatii descoperit pana in prezent si poate fi cea mai mare speranta a noastra pentru invingerea bolilor mortale.
Daca MGN-3 ar fi fost un medicament, ar fi fost pe prima pagina a tuturor ziarelor. Ar fi fost povestea de succes la stiri in orice colt al tarii. Medicii l-ar fi prescris acum ca pe o terapie complementara pentru toate afectiunile grave si companiile farmaceutice ar fi facut milioane de dolari profit de pe urma lui. Dar MGN-3 nu este un medicament, asa ca probabil nu va ajunge pe prima pagina a ziarelor desi poate sa ameninte milioanele de dolari profit obtinute de industria farmaceutica americana. Ar putea chiar sa fie alungat de pe piata.
Acesta este motivul pentru care cititi despre el in Alternative.
Descoperirea substantelor a MGN-3 ma determina sa fac ceea ce fac. Si este promisiunea altor solutii si mai originale care ma inspira sa continui sa imi dedic viata, economiile si inima acestor cercetari pentru multi ani de acum incolo. |